OUG privind circulaţia pe drumurile publice a suferit modificări


În Monitorul Oficial nr. 448/2020 a fost publicată OUG nr. 195/2002 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul circulaţiei pe drumurile publice în contextul pandemiei de COVID – 19.

Se prevede că sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:
-pentru lumina albastră – autovehiculele aparţinând poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră, serviciului de ambulanţă sau medicină legală, protecţiei civile, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, unităţilor speciale ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Pază, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, precum şi autovehiculele de serviciu ale unităţilor de parchet din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acţiuni de intervenţie sau în misiuni care au caracter de urgenţă.