Normele metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora stabilite prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 980/2011 au fostt recent modificate de Ordinul nr. 975/2020.
Se redefineşte licenţa de traseu ca fiind documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, cu excepţia cazului în care transferul acesteia operează în temeiul unor proceduri de fuziune, divizare sau majorare de capital social prin aport în natură, realizate în conformitate cu dispoziţiile Legii societăţilor.
Operatorul de transport care preia licenţa de traseu ca urmare a procedurilor de fuziune, divizare sau aport la capitalul social este obligat să o predea Autorităţii Rutiere Române – A.R.R. spre schimbare, cu achitarea tarifului aferent.
Acesta poate să nominalizeze un alt autobuz decât cel existent, pe cursa respectivă, în sistemul informatic al Autorităţii Rutiere Române – A.R.R. în condiţiile în care are aceeaşi capacitate şi întruneşte cel puţin acelaşi punctaj cu al autobuzului în baza căruia a fost eliberată licenţa de traseu respectivă.