A fost modificat modul de acordare a locuinţelor de serviciu administrate de MApN


În Monitorul Oficial nr. 365/2020 a fost publicat Ordinul nr. 87/2020 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind repartizarea, închirierea şi folosirea locuinţelor de serviciu şi a locuinţelor de intervenţie din administrarea Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.84/2009.

Se modifică art. 22 alin. 4 care prevede că în cazul în care într-o garnizoană se realizează/achiziţionează locuinţe de intervenţie/serviciu din fondurile planificate de un director de subprogram, acestea se repartizează personalului unităţilor militare subordonate structurii prin care se derulează subprogramul respectiv, conform criteriilor şi sistemului de punctaj prevăzute în anexele la instrucţiuni.

Însă în cazul structurilor nou – înfiinţate şi intrate în procesul de operaţionalizare, locuinţele de intervenţie sau serviciu vor fi atribuite cu prioritate personalului nou – încadrat în respectivele structuri, pe baza unor proceduri proprii.