Cum interpretăm sintagma:”dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării”?


Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-a fost solicitat să pronunţe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 105 alin. 1 din Codul penal, sintagma: «dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării» vizează strict situaţia faptelor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite după acordarea liberării condiţionate, respectiv pe parcursul termenului de supraveghere sau vizează şi situaţia faptelor săvârşite şi descoperite anterior liberării condiţionate”.

ICCJ a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 105 alin. 1 din Codul penal, sintagma ”dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării” vizează atât situaţia infracţiunilor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite după acordarea liberării condiţionate, până la împlinirea termenului de supraveghere, cât şi situaţia infracţiunilor săvârşite anterior liberării condiţionate şi descoperite anterior liberării condiţionate.