Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri în domeniul societăţilor.
Proiectul de act normativ are în vedere următoarele soluţii legislative:
- prevederea posibilităţii convocării adunării generale a acţionarilor/asociaţilor fie prin modalităţile prevăzute de art. 117 alin. (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, fie prin orice mijloace de comunicare la distanţă, care asigură transmiterea textului, cu condiţia ca fiecare acţionar/asociat să comunice/să fi comunicat în scris administratorilor/consiliului de administrație/directoratului adresa poştală sau, după caz, cea de poştă electronică ori alte coordonate la care poate primi corespondenţa cu societatea;
- instituirea posibilităţii ca termenele de convocare a adunării generale să fie reduse, în caz de urgenţă, fără a putea fi mai mici de jumătate din termenele generale, prevăzute de Legea societăţilor;
- stabilirea unei modalităţi principale de comunicare a informaţiilor privind punctele de pe ordinea de zi – afişarea acestora pe pagina de internet a societăţilor, dar şi a unor soluţii secundare, dacă societăţile nu au o pagină de internet, şi anume transmiterea prin poştă electronică sau, la cerere, prin servicii de poștă sau curier.