Ieri, 23 martie, a fost emis ordinul comandantului acţiunii, avizat de ministrul afacerilor interne pentru instituirea măsurilor necesare limitării răspândirii infecţiei cu virusul SARS-COV-2 (noul coronavirus), la nivelul unităţilor sanitare publice şi private.
Astfel, începând de astăzi, 24 martie, pentru o perioadă de 14 zile, se suspendă internările pentru intervenţiile chirurgicale şi alte tratamente şi investigaţii medicale spitaliceşti, care nu reprezintă urgenţă și care pot fi reprogramate.
De asemenea, se suspendă consultaţiile programate şi programabile, în structurile ambulatorii ale spitalelor publice şi private.
În termen de 48 de ore, de la intrarea în vigoare a ordinului, se externează toţi pacienții care nu reprezintă urgenţe şi care nu necesită obligatoriu acordarea îngrijirilor medicale în spital.
Conducerile spitalelor pot decide reorganizarea programului şi a permanenţei personalului, prin introducerea activităţii medicale în regim de ture şi gărzi, fără afectarea salarizării personalului.