Au fost adoptate măsuri organizatorice necesare pentru respectarea izolării la domiciliu


Au fost adoptate măsuri organizatorice necesare pentru respectarea izolării la domiciliu prin Ordinul nr. 50/2020.

Se prevede că pe durata stării de urgenţă instituite prin Decretul nr. 195/2020, Poliţia Română şi Jandarmeria Română, prin structurile teritoriale din subordine, precum şi poliţia locală organizează în comun, sub coordonarea Poliţiei Române, dispozitive specifice pentru verificarea, la fiecare adresă/unitate sanitară, a respectării obligaţiei persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate de a nu părăsi locaţia în care sunt plasate.

Poliţia de Frontieră Română, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate desfăşoară activităţi specifice potrivit competenţelor, la solicitarea şi în sprijinul instituţiilor prevăzute mai sus, în cazul nerespectării măsurilor de izolare la domiciliu, carantinare sau internare.