A fost modificat Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului


În Monitorul Oficial nr. 209/2020 a fost publicată Hotărârea nr. 2/2020 privind completarea Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Se prevede că în situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, actele de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa parlamentarilor la sediul Parlamentului, şedinţele birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ale birourilor permanente reunite, ale Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, şedinţele comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi şedinţele plenului Camerei Deputaţilor şi ale plenului Senatului sau ale plenului Camerelor reunite se vor desfăşura prin mijloace electronice printr-o procedură care va fi stabilită prin hotărâre a Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Rezultatele votului vor fi consemnate de către secretarii generali ai fiecărei Camere în parte şi transmise de îndată parlamentarilor care au participat la vot şi mass – mediei.