România este de astăzi în stare de urgenţă, decretată de şeful statului. Preşedintele a făcut anunţul sâmbătă seara şi a precizat că guvernul trebuie să aibă astfel acces mai uşor la finanţe pentru a face achiziţiile necesare combaterii coronavirusului.
Guvernul va avea posibilitatea să aloce mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatura medicală absolut necesară. În acelaşi fel, această situaţie va permite să se realizeze achiziţii într-un timp foarte scurt cu proceduri simplificate punând astfel la dispoziţia Guvernului toate instrumentele necesare pentru a gestiona în modul cel mai eficient criza generată de coronavirus.