În interpretarea dispoziţiilor art. 3 şi 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în coroborare cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, ÎCCJ stabileşte următoarele:

În cazul în care, după încheierea unei convenţii prin care fostul proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia au înstrăinat dreptul la despăgubire unor terţe persoane, părţile convin desfiinţarea acestei convenţii şi repunerea lor în situaţia anterioară, dreptul la măsuri reparatorii al cesionarului nu subzistă. În acest caz, dreptul la măsuri reparatorii în echivalent revine în patrimoniul înstrăinătorului (înstrăinătorilor) plafonat potrivit dispoziţiilor art. 24 alin.(2) sau, după caz, alin. (4) din Legea nr. 165/2013.