-
A fost semnat un plan comun de măsuri în domeniul luptei împotriva traficului de persoane
Între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a fost semnat un plan comun de măsuri în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.
-
Se acordă ajutor financiar în vederea achiziţionării de calculatoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobate prin HG nr. 1294/2004, pentru anul 2020.
-
Au fost eliminate taxele de recunoaştere a studiilor universitare pentru cetăţenii Spaţiului Economic European
Ministrul Educaţiei şi Cercetării a emis Ordinul nr. 3.193/2020 privind eliminarea şi actualizarea unor taxe pentru serviciile prestate de către Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED).
-
Preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ vor primi pachet alimentar sau o masă caldă pe zi
Preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat li se vor acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/beneficiar, TVA inclus.
-
A fost aprobată modalitatea de plată de către unităţile sanitare a taxei de acreditare
În Monitorul Oficial nr. 94/2020 a fost publicat Ordinul nr. 32/2020 privind aprobarea modalităţii de plată de către unităţile sanitare a taxei de acreditare.
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Preşedintele României a semnat următoarele decrete:
-
România va primi fonduri pentru crearea unei reţele de staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
Comisia Europeană a concluzionat că măsura planificată de România pentru a susţine crearea unei reţele de staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice respectă normele UE privind ajutoarele de stat.
-
Unele unităţi administrativ teritoriale vor beneficia de sume din Fondul de rezervă bugetară
Au fost alocate unele sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Constanţa.
-
ICCJ. Majorarea salarialui de bază pentru complexitatea muncii
Modificările aduse sistemului de salarizare a bugetarilor au creat probleme de interpretare şi aplicare în practica judiciară. Potrivit ştirilor juridice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesiaztă să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept pe tema salarizării.
-
Bursele vor fi stabilite la un cuantum minim la nivel naţional!
Un proiect de Hotărâre prevede aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi pentru ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă elevilor în anul şcolar 2020-2021.