Atenţie! Unele pensii vor fi revizuite din oficiu!


Casa Naţională de Pensii din dorinţa de a aduce clarificările necesare asupra modului unitar de aplicare a prevederilor art. 170 din Legea nr.263/2010 după data de 10 februarie 2020, data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr.702/2019 a Curţii Constituţionale, a formulat următoarele precizări cu caracter general:

  1. Potrivit dispozițiilor art.147 alin. (4) din Constituția României, “Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai penstru viitor.
  2. Decizia CCR are în vedere aplicarea indicelui de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr.263/2010 şi în cazul persoanelor care au fost înscrise la pensie de invaliditate în temeiul Legii nr.19/2000 şi care au îndeplinit, respectiv vor îndeplini condiţiile pentru pensia de limită de vârstă în temeiul Legii nr.263/2010.
  3. Valoarea indicelui de corecţie care se va aplica la punctajul mediu anual, determinat în condițiile art. 95 din Legea nr.263/2010, este cea în vigoare la data la care s-au deschis, respectiv se vor deschide drepturile de pensie pentru limită de vârstă.
  4. Pensiile de invaliditate acordate conform Legii nr.19/2000 şi care au devenit pensii pentru limită de vârstă anterior datei de 10.02.2020 vor fi revizuite din oficiu. În situaţia în care cuantumul revizuit este mai mare decât cel aflat în plată, noile drepturi se acordă de la data de 10.02.2020.
, ,