Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi Organismul Intermediar pentru Cercetare din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării lansează în consultare publică ghidul solicitantului pentru finanţarea proiectului „Suport pentru pregătirea proiectului major DANUBIUS-RI”.
Bugetul propus pentru acest apel este de 5 milioane euro.
Proiectul va sprijini pregătirea în condiţii optime a participării româneşti la proiectul DANUBIUS-RI. Va fi finanţată pregătirea știinţifică, metodologică şi de infrastructură pentru implementarea DANUBIUS-RI, componenta românească: hub-ul localizat la Murighiol şi supersite-ul Delta Dunării.