În Monitorul Oficial nr. 129/2020, a fost publicat Ordinul nr. 482/2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei.
Se prevede că poliţiştii de penitenciare au dreptul, în condiţiile legii, la compensarea lunară a chiriei pentru o locuinţă închiriată în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere, încheiat în condiţiile legii.
Iar poliţiştii de penitenciare care îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau încheie un contract de vânzare – cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe beneficiază de compensaţia lunară a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare – cumpărare cu plata în rate.
Prin rată lunară se înţelege suma tuturor costurilor lunare generate de contractul de credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau de contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe conform scadenţarului de plată, mai puţin cele legate de rambursările anticipate şi de eventualele dobânzi penalizatoare şi alte costuri care nu se regăsesc în scadenţarul de plată a ratelor lunare.