A fost semnat un plan comun de măsuri în domeniul luptei împotriva traficului de persoane


Între Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a fost semnat un plan comun de măsuri în domeniul luptei împotriva traficului de persoane.

Planul urmăreşte consolidarea demersurilor de prevenire a traficului de persoane prin diversificarea colaborării între cele două instituţii.
Măsurile adoptate îşi propun îmbunătăţirea nivelului de informare şi conştientizare a grupurilor de risc, specialiştilor din domeniu şi populaţiei în ansamblu, cu privire la riscurile şi implicaţiile traficului de persoane.