Ştiaţi că există un Registru naţional al programelor postuniversitare?


Metodologiei – cadru de organizare şi înregistrare a programelor postuniversitare de către instituţiile de învăţământ superior i-au fost aduse modificări de Ordinul nr. 3063/2020.

Se prevede că Programele postuniversitare evaluate şi aprobate, anterior intrării în vigoare a prezentei metodologii – cadru, se pot organiza până la 30 septembrie 2020. Până la această dată toate universităţile vor înscrie aceste programe în Registrul naţional al programelor postuniversitare.

De asemenea, absolvenţii programelor postuniversitare care au promovat examenul de certificare a competenţelor profesionale până la data de 30 septembrie 2020 obţin certificatul de atestare a competenţelor profesionale şi suplimentul descriptiv. Suplimentul descriptiv este redactat bilingv, în limba română şi într-o limbă de largă circulaţie internaţională (engleză, franceză sau germană).