În practica judiciară s-a pus problema dacă folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente false, în condiţiile în care documentele respective sunt înscrisuri sub semnătură privată, este o infracţiune complexă, ce absoarbe în conţinutul său infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, atunci când aceasta este săvârşită (în forma autoratului sau a instigării) de aceeaşi persoană care foloseşte aceste înscrisuri şi obţine ulterior, pe nedrept, fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei sau cele două infracţiuni îşi păstrează autonomia, existând un concurs real de infracţiuni între infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de înscrisuri sub semnătură privată falsificate, care a avut ca rezultat obţinerea, pe nedrept, de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, săvârşită de către aceeaşi persoană care, în calitate de autor sau participant secundar, a contribuit la comiterea falsului, realizează conţinutul infracţiunilor de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din Codul penal, în concurs real.