Absolvenţii facultăţilor intrate în lichidare pot susţine examenul de licenţă şi la alte facultăţi!


Metodologia – cadru de organizare şi desfăşurare a examenelor de licenţă/diplomă şi disertaţie, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6.125/2016 a fost modificată de Ordinul nr. 5664/2019.

Acesta prevede că programele de studii universitare organizate în baza Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se finalizează:
a) cu examen de licenţă/diplomă, pentru studiile în învăţământul universitar de lungă durată;
b) cu examen de absolvire, pentru studiile în învăţământul universitar de scurtă durată.”

Absolvenţii programelor de studii/specializărilor autorizate provizoriu sau acreditate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate/autorizate să funcţioneze provizoriu intrate în lichidare sau lichidate, care nu au susţinut sau nu au promovat examenele de finalizare a studiilor, pot susţine examenul de licenţă/diplomă la instituţii de învăţământ superior acreditate care au aceste programe de studii universitare de licenţă/specializări acreditate.