Institutul Revoluţiei Române a fost desfiinţat


Având în vedere că activitatea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, de la înfiinţarea sa şi până în prezent, s-a dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului Românie s-a impus desfiinţarea acestuia.

OUG nr. 91/2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 1059/2019 prevede că Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfiinţat prin Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare, se desfiinţează.

S-a considerat că întreaga activitate a Institutului Revoluţiei Române din decembrie 1989 a fost marcată de controverse determinate de dorinţa conducătorilor instituţiei de a acredita o anumită viziune asupra evenimentelor din decembrie 1989, contestată sistematic de organizaţii ale revoluţionarilor. Or, contrar raţiunii de funcţionare a unei instituţii publice, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluţiei Române din 1989 revine în actualitate.