-
Comisia Europeană a propus facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice
Comisia Europeană a propus facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice. România și alte state europene au fost atenționate că nu a făcut pasul în acest sens. România și alte 11 țări membre UE nu au transpus încă normele UE privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice sau nu au implementat încă standardul european de facturare…
-
Beneficiarii Programului de sprijin pentru tomate şi-au primit deja banii!
Peste 200 de beneficiari ai programului de sprijin pentru tomate şi-au primit deja banii, în sumă totală de trei milioane de lei, în timp ce alte 1.757 de dosare se află în lucru, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că au fost demarate plăţile pentru beneficiarii programului…
-
Un proiect de lege prevede majorarea amenzilor privind nerespectarea normelor care țin de prevenirea incendiilor
Un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor prevede o majorare substanțială a amenzilor pentru nerespectarea normelor care țin de prevenirea incendiilor. Conform inițiativei, noile măsuri ar urma să fie aplicate atât persoanelor fizice, cât și firmelor. Concret, propunerea legislativă prevede amenzi ce pot ajunge și la 12.000 de lei pentru cei, persoane fizice sau…
-
Banca Centrală Europeană a modificat previziunile privind creşterea economică
Banca Centrală Europeană (BCE) a modificat previziunile pentru următorii doi ani privind creşterea economică şi a inflaţiei, recunoscând că riscurile la adresa încetinirii în Europa vor fi mai extinse şi vor dura mai mult decât se anticipa. În conformitate cu noile estimări ale BCE, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,2%…
-
A fost adoptată Directiva privind reutilizarea datelor din sectorul public
Consiliul TTE (Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie) organizat la Luxemburg a adoptat sub Preşedinţia României, Directiva privind datele deschise şi reutilizarea datelor din sectorul public, conform unui comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). Această măsură va dezvolta economia datelor în UE, va contribui la dezvoltarea unei societăţi centrată pe date şi va stimula creşterea…
-
ICCJ. Curgerea termenului de perimare
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că sunt lipsite de efecte juridice, în ceea ce privește curgerea termenului de perimare, cererile de repunere pe rol, neurmate de repunerea efectivă pe rol şi lipsite de intenţia continuării judecăţii prin neformularea unei cereri de judecată în lipsă şi neachitarea în termenul legal a taxei judiciare…
-
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mai multe cauze împotriva României
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în următoarele cauze împotriva României: 1. Cherciu împotriva României În unanimitate, Curtea a reținut încălcarea art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fapt pentru care România trebuie să plătească reclamantului 2000 de euro, cu titlu de prejudiciu moral și material.
-
Au fost amânate dezbaterile cu privire la obiecţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind Statutul BNR
Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție și al art. 11 alin. (1) lit. A. a) și art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea art. 30 din Legea nr. 312/2004 privind…
-
Firmele din industria alimentară caută angajaţi!
Criza forţei de muncă şi oamenii lipsiţi de experienţă determină firmele din industria alimentară să caute angajaţi chiar şi printre studenţii din primul an. Printre cei mai “vânaţi” sunt cei de la facultăţile de inginerie alimentară. Specialiştii în resurse umane încearcă să îi atragă cu salarii bune şi alte beneficii, în special pe absolvenţii care…