Month: June 2019

  • Angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie: Prin Decizia nr. 19/2019, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că:

  • Declaraţia unică poate fi depusă şi la ghşeu!

    Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate, care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal. Potrivit ultimelor noutăţi legislative, declaraţia unică va putea fi depusă şi la ghişeu. Reamintim că până acum…

  • Retrospectiva lunii mai!

    Codul muncii a fost modificat. Cine poate beneficia de concediu suplimentar? – elaborat de Diana Jitaru Conform ultimelor noutăţi legislative Codul muncii a fost recent modificat. Prin O.U.G. nr. 26/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 309/2019, în vigoare din 19.04.2019… O dispoziţie din Codul de procedură fiscală a fost declarată neconstituţională! – elaborat de Diana…

  • Asistăm la o explozie de oferte în turism!

    Dezvoltatorii din turismul românesc pariază din ce în ce mai mult pe segmentul all-inclusive, care cunoaște o creștere de peste 30% în acest an. Cererea tot mai mare pentru structurile all inclusive îi face pe unii hotelieri să investească în acest segment, astfel că doar în această vară numărul locurilor all inclusive în hoteluri a…

  • Angajații din administrația publică locală vor beneficia de sporul pentru condiţii periculoase

    Anunţ important de la Ministerul Dezvoltării care anunţă că angajații din administrația publică locală vor beneficia, la fel ca cei din administrația centrală, de sporul pentru condiţii de muncă respectiv, a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, conform unui proiect de hotărâre de guvern inițiat recent. Prin proiectul de act normativ va fi…

  • Băncile din România au atacat dur ultimele măsuri luate de Guvern însă au realizat profituri serioase

    Cu toate că băncile din România au atacat dur ultimele măsuri luate de Guvern în sistemul bancar, se pare că majoritatea au realizat profituri serioase în prima parte a anului. Ultimul anunţ al BNR prezintă toate detaliile din piaţă. Sistemul bancar a realizat un profit de 1,84 miliarde de lei în primul trimestru din acest…

  • Proiectul pentru Autostrada Unirii a fost scos la licitaţie!

    Comisia Națională de Strategie și Prognoză a lansat la licitație, pe SICAP, contractul de execuție pentru autostrada Târgu Neamț – Iași, prima secțiune din Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni, denumită autostrada Unirii, care are ca scop legarea prin infrastructură complexă a României de Republica Moldova. Această secțiune de autostradă va fi…

  • Cehia ar putea pierde fondurile europene!

    Alertă la nivel european în urma unui scandal monstru care ar putea duce la pierderea fondurilor europene pentru o ţară importantă. Primul-ministru este vizat direct de un scandal care ar putea provoca dezastru în ţara pe care o conduce. Cehia ar putea pierde fonduri europene din cauza unui scandal de conflict de interese la cel…

  • Guvernul va lua măsuri urgente pentru sprijinirea cetăţenilor afectaţi de inundaţii

    Guvernul a anunţat că va lua măsuri urgente pentru sprijinirea cetăţenilor afectaţi de inundaţii, pe baza unui raport care a fost solicitat Ministerului Afacerilor Interne (MAI). “Premierul a cerut Ministerului Afacerilor Interne un raport detaliat cu privire la efectele inundaţiilor şi fenomenelor meteorologice periculoase produse în ultimele zile. Pe baza acestei analize, Guvernul va lua…

  • Legea nr. 108/2019 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

    PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR SENATUL LEGE pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articol unic. – Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică…