Ne pierdem terenurile! Străinii cumpără tot mai multe suprafeţe agricole!


România trece prin clipe extrem de grave. Puterea politică ne anunță că țara se dezvoltă, dar totul pare o iluzie de moment. Suprafaţa de teren agricol exploatată de persoane fizice şi juridice străine era de 422.000 hectare, la finele anului 2018, fiind înregistrate 793 de persoane care utilizau aceste terenuri, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Din punct de vedere al provenienţei, cele mai multe persoane erau din Italia – 194, Germania – 80 de persoane, Franţa – 33, Austria – 31 persoane, Olanda – 28, Spania – 23, Belgia – 17, Danemarca – 16 şi Grecia – 10 persoane, etc.

În ceea ce priveşte vânzarea terenurilor agricole în România, datele operative ale Ministerului Agriculturii, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 17/2014, arată că anul trecut s-au vândut 154.076,23 hectare, aproape similar cu anul 2017, respectiv 153.927,46 hectare. Anul trecut au fost depuse pentru suprafaţa vândută un număr total de 149.546 oferte, iar în 2017 – 149.767 oferte.

,