Un proiect de lege prevede majorarea amenzilor privind nerespectarea normelor care țin de prevenirea incendiilor


Un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor prevede o majorare substanțială a amenzilor pentru nerespectarea normelor care țin de prevenirea incendiilor. Conform inițiativei, noile măsuri ar urma să fie aplicate atât persoanelor fizice, cât și firmelor.
Concret, propunerea legislativă prevede amenzi ce pot ajunge și la 12.000 de lei pentru cei, persoane fizice sau juridice, care nu respectă normele legale privind apărarea împotriva incendiilor.

Proiectul prevede majorarea a patru categorii de amenzi, după cum urmează:

– Cu 1.000 și 1.500 de lei (față de 500 – 1.000 de lei, în prezent) vor fi sancționate persoanele care nu consemnează în actele de închiriere a unui spațiu răspunderile „ce le revin în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor” sau persoanele care dețin părți dintr-un imobil și care nu cooperează „în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor”.

– Amenzi de 1.501 și 3.000 de lei (față de 1.001 și 2.500 de lei, în prezent) se vor aplica persoanelor care observă un incendiu, dar nu îl anunță sau nu iau nicio măsură pentru limitarea sau stingerea acestuia.