Comisia de muncă a Senatului a reexaminat proiectul privind sistemul public de pensii


Comisia de muncă a Senatului a reexaminat proiectul privind sistemul public de pensii, două articole din actul normativ fiind puse în acord cu decizia CCR.

Astfel, definiţia contribuabilului a fost reformulată, articolul 25 având următoarea formă: „Contribuabilii la sistemul public de pensii sunt:
a) persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi din indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate pentru care angajatorii sau entităţile asimilate acestora au obligaţia, potrivit Codului fiscal, de a calcula, reţine la sursă şi vira la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţia de asigurări sociale; b) persoanele fizice ce realizează venituri din activităţi independente sau din drepturi de proprietate intelectuală şi care, potrivit Codului fiscal, pe baza declaraţiei individuale de asigurare datorează şi plătesc contribuţia de asigurări sociale;
c) angajatorii sau entităţile asimilate acestora, care, potrivit Codului fiscal, au obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale datorată pentru condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă, precum şi eventualele diferenţe de contribuţii de asigurări sociale pe care legislaţia le pune în seama angajatorilor”, se arată în amendamentul propus de preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi asumat de senatorii Comisiei de muncă.

Referitor la pensia de invaliditate, reglementată la articolul 63, a fost eliminată obligaţia realizării unui stagiu minim de cotizare de 15 ani.