În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 30 mai 2019 Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic monede din aur și alamă pentru colecționare și va pune în circulație o monedă din alamă, cu tema Vizita Apostolică a Sanctității Sale Papa Francisc în România.
Aversul monedei din aur prezintă imagini ale unor lăcașuri de cult și numele localităților unde se află acestea, respectiv Catedrala Sfântul Iosif – ,,BUCURESTI”, Sanctuarul marian – ,,SUMULEU CIUC”, Catedrala Sfânta Treime – ,,BLAJ”, Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină – ,,IASI”, care vor fi vizitate de Sanctitatea Sa Papa Francisc, inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și anul de emisiune „2019”, stema României și valoarea nominală „500 LEI”.
.