Ministrul Finanţelor a declarat că programul “O familie, o casă” sprijină familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă şi “în egală măsură susţine sectorul construcţiilor”.
“Lansăm astăzi într-o primă dezbatere, a fost doar o discuţie în cadrul Guvernului, urmând ca în următoarele zile să închidem această propunere şi să o aprobăm în Guvern, programul ‘O familie, o casă’. (…) Acest nou program social de adresează distinct familiilor şi are o serie de avantaje suplimentare faţă de programul Prima casă.
Românii vor beneficia de acest program prin contractarea de credite garantate de către statul român sau prin obţinerea unei prime de la stat pentru achiziţia de locuinţe noi direct de la dezvoltatori.(.. ) Programul sprijină puternic familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă şi în egală măsură susţine sectorul construcţiilor. Câteva dintre avantajele pe care acest program le aduce – statul poate să garanteze 80% din valoarea creditului acordat, faţă de programul Prima casă prin care statul garantează 50% pentru locuinţe mai noi de 5 ani, respectiv 40% pentru locuinţe mai vechi de 5 ani. Limita maximă a creditului este de 570.000 de lei, aproximativ 120.000 de euro. Avansul este propus a fi între 5 şi 10% din suma solicitată”, a spus ministrul.