Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul disjungerii unei cereri reconvenționale, competența aparține instanței care soluționează cererea principală (conform art. 123 C. proc. civ.).

În speță, din acțiunea având ca obiect contestație la executare a fost desprinsă cererea recovențională și s-a format un nou dosar cu obiectul  „validare poprire”, noua acțiune urmând să fie soluționată de aceeași instanță care soluționează cererea principală, și nu de instanța în a cărei rază teritorială are domniciliul terțul poprit (în baza art. 237 alin. 1 C. proc. fiscală: Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi.)

(Decizia nr. 529 din 7 martie 2019, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)