Consiliul Uniunii Europene a adoptat un pachet legislativ care va reduce riscurile în sectorul bancar


Consiliul Uniunii Europene a adoptat un pachet legislativ cuprinzător care va reduce riscurile în sectorul bancar și va consolida în continuare capacitatea băncilor de a face față unor potențiale șocuri, potrivit unui comunicat.

Pachetul aduce legislației privind cerințele de capital (Regulamentul nr. 575/2013 și Directiva 2013/36/UE) modificări care consolidează pozițiile de capital și de lichiditate ale băncilor și întărește cadrul de redresare și de rezoluție a băncilor aflate în dificultate (Directiva 2014/59/UE și Regulamentul nr. 806/2014).

Ministrul finanțelor al României, statul care deține în prezent președinția Consiliului: „Astăzi am adoptat un element central al agendei de reformă financiară a Europei. Este o piatră de temelie în aprofundarea uniunii economice și monetare. De asemenea, aliniază UE la angajamentele sale internaționale. Ca urmare a introducerii unor măsuri-cheie, cum ar fi indicatorul obligatoriu al efectului de levier pentru toate băncile și o „capacitate totală de absorbție a pierderilor” pentru cele mai mari instituții, capitalizarea băncilor se va îmbunătăți, acestea fiind mai bine pregătite pentru a rezista la turbulențele de pe piață.”