Gradul de absorbţie a fondurilor europene de către România este de 20%, pentru perioada 2014-2020, iar la aprobat nu mai sunt alte proiecte mari de infrastructură, a declarat comisarul european român.
Ea a arătat că principalul proiect de infrastructură mare care a fost semnat şi finanţat în acest exerciţiu financiar este cel legat de reabilitarea căii ferate Radna (Arad) – Gurasada – Simeria (Hunedoara), pentru care Comisia Europeană a aprobat fonduri în valoare de 1,3 miliarde de euro.
Un alt proiect important se referă la modernizarea Drumului European E79, Oradea-Deva, pentru acesta fiind aprobată o finanţare de 76 de milioane de euro.
“Gradul de absorbţie este 20%, la ora actuală, pentru perioada 2014-2020. Este foarte trist că se pierd aceste şanse şi oportunităţi. Eu n-o să spun că nu s-au realizat şi lucruri bune. Din păcate, s-au făcut proiecte mici. Cel mai mare proiect pe care l-am aprobat este cel legat de calea ferată dintre Arad şi Simeria, în valoare de 1,3 miliarde de euro. Am aprobat absolut toate proiectele care s-au depus, până la această oră, de către Guvernul României”, a spus comisarul.