Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că predarea, ca o consecință directă a admiterii cererii de extrădare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei extrădate, întrucât doar așa organele de poliție însărcinate cu executarea hotărârii definitive de extrădare pot proceda la reținerea și remiterea acesteia către autoritățile judiciare ale statului solicitant; în lipsa unui mandat de arestare, organele de poliție nu pot reține persoana extrădabilă, nu pot pătrunde în locuința acesteia sau într-un alt imobil în care se află aceasta și nu au temei legal pentru a o păstra în custodie, nici măcar pentru câteva ore până la momentul predării efective.

În consecință, lipsa dispoziției de arestare constituie, în mod evident, o împiedicare la executarea hotărârii de extrădare, care presupune punerea persoanei extrădate la dispoziția autorităților statului solicitant.  În speță, a fost admisă contestația la executare formulată de Ministerul Public – Parchetul CAB, conform art. 598 alin. 1 lit. c) C. proc. pen., înlocuindu-se arestul la domiciliu cu arestarea preventivă a persoanei pe numele căreia s-a emis mandatul european de arestare.

(Decizia nr. 196 din 5 martie 2018, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție)