Month: April 2019

  • Termenul pentru depunerea Declaraţiei unice este 31 iulie!

    Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 15/2019 pentru prorogarea unor termene care vizează, printre altele, prelungirea până la 31 iulie a termenului de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice a fost adoptat de Senat. Proiectul a fost aprobat cu 94 de voturi…

  • Românii pot subscrie pentru noi emisiuni de titluri de stat!

    Românii pot subscrie de ieri, 2 aprilie, pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice. Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. ” Alternativa de economisire a Ministerului Finanţelor Publice se bucură de…

  • ICCJ. Obligaţia de a face

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că este necesară calificarea naturii juridice a cererii de chemare în judecată de către instanță, în vederea fundamentării soluției pronunțate. În speță, obiectul cererii de chemare în judecată l-a constituit obligația de a face (transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractelor de leasing;…

  • Mobilitatea transfrontalieră a societăţilor este facilitată de UE!

    Ambasadorii statelor membre au confirmat acordul cu Parlamentul European obținut de Președinția română, prin echipa Ministerului Justiției, asupra Proiectului de Directivă privind transformările, fuziunile și divizările transfrontaliere ale societăților, potrivit unui comunicat. Acest instrument face parte dintr-un pachet legislativ în domeniul societăților, alături de Directiva Digitalizare, cu privire la care s-a ajuns la un acord…

  • “Celebra” O.U.G. nr. 114/2018 a fost modificată!

    După multe critici aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, aceasta a fost modificată. În acest sens, în Monitorul Oficial nr. 245/2019 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2019. Schimbările vizează taxa pe activele băncilor, un nou indice pentru credite, noi reguli în energie și o prorogare pentru administratorii Pilonului II de pensii.…

  • A scăzut rezerva valutară a României!

    Rezerva valutară a României a scăzut, în martie cu peste 400 de milioane de euro, ajungând la puțin peste 32 de miliarde de euro. Potrivit datelor Băncii Naționale a României un impact important în evoluția rezervei l-a avut plata de dobânzi și rate pentru împrumuturile în valută făcute de stat. Doar în martie, acestea au…

  • Mii de pensionari vor primi mai mulți bani din această lună

    Mii de pensionari vor primi mai mulți bani din această lună. Vorbim de un procent de 35%. Este vorba despre recalcularea pe Legea 221/2018. ”De mâine, cresc alocațiile tuturor copiilor, după cum urmează: -300 de lei pentru cei cu vârsta de până în doi ani; -150 de lei pentru cei de până în 18 ani;

  • Plata aferentă alocaţiilor majorate se va efectua începând cu luna mai!

    Veşti bune pentru milioane de români, după ce majorarea alocaţiilor pentru copii a intrat în vigoare de la 1 aprilie, iar plata aferentă acestei luni se va face începând cu luna mai, a explicat ministrul Muncii. „De mâine intră (în vigoare – n. r.) alocaţiile majorate pentru copii, dar se primesc în mai. Noile valori…

  • Ministerul Finanţelor a publicat execuţia bugetară după primele două luni din an

    Ministerul Finanţelor a publicat execuţia bugetară după primele două luni din 2019. Deficitul bugetar este de 0,51% din PIB, uşor mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare creştere de cheltuieli ale statului se află în dreptul personalului. Costul statului cu veniturile bugetarilor a urcat cu peste 25% faţă de aceeaşi…

  • Sistemul de garanţie se va aplica doar pentru ambalaje din sticlă

    Sistemul de garanţie prevăzut în Ordonanţa 74/2018 privind regimul deşeurilor se va aplica, momentan, doar pentru ambalajele din sticlă, iar restituirea contravalorii pe baza bonului fiscal a fost voinţa expresă a marilor lanţuri de magazine, a declarat directorul general al Direcţiei Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Chimice Periculoase din Ministerul Mediului.