Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:
– Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activității de transfuzie sanguină, donarea de sânge și componente sanguine de origine umană, precum și asigurarea calității și securității sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice;
– Decret pentru promulgarea Legii privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., în domeniul public al orașului Huedin, comunei Sâncraiu și comunei Călățele);
– Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora;
– Decret pentru promulgarea Legii privind instituirea zilei de 11 martie ca „Ziua Națională a Meseriilor” (PL-x 496/03.10.2018);
– Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 16/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice;
– Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 254/2017 privind externarea persoanelor decedate de religie mozaică din unitățile sanitare.