Ştiaţi că există un Ghid pentru clienţii Prima Casă care au greutăţi cu plata ratelor?


În cazul în care un client la Prima Casă are greutăţi în plata ratelor, există mai multe posibilităţi să rezolve problema, până la executarea silită a imobilului sau a garanţiei acordate de stat. Ministerul Finanţelor a făcut un ghid în acest sens care se adresează atât băncilor cât şi clienţilor. Este o listă de recomandări care îndeamnă banca la negocieri de rate şu de termene, iar clienţilor le sugerează să anunţe din timp că nu mai pot plăti şi să nu aştepte ca evenimentul să se întâmple.

Este în interesul băncii şi clientului să acţioneze în mod rezonabil şi cu onestitate pentru a găsi o soluţie pentru achitarea sumelor de plată restante fără a recurge la iniţierea unor proceduri judiciare.

Scopul prezentelor recomandări este de a stabili unele principii clare pentru a da posibilitatea clienţilor aflaţi în dificultate financiară să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale şi a preveni pe cât posibil situaţiile de executare silită a garanţiilor ipotecare, care presupun de regulă o procedură îndelungată şi costisitoare pentru bancă.

Recomandările ce urmează, spune Ministerul, nu afectează efectele obligatorii ale normelor juridice sau aplicarea acestora şi nu instituie un drept al  clientului  la restructurarea împrumutului cu garanţie ipotecară.

,