Germania şi Franţa susţin o scurtă amânare a Brexit-ului!


Germania, Franţa, Luxemburg şi negociatorul-şef al UE pentru Brexit susţin o scurtă amânare a datei Brexitului, afirmă oficiali citaţi de Reuters în timp ce continuă discuţiile premergătoare summitului european extraordinar ce are loc miercuri la Bruxelles.

În opinia susţinătorilor doar a unei scurte amânări a Brexitului, în acest mod ar putea fi menţinută presiunea asupra parlamentului de la Londra pentru ca acesta să voteze acordul de retragere din Uniunea Europeană pe care l-au respins de trei ori.

În schimb, Olanda şi Republica Cehă preferă o amânare a Brexitului pentru un termen mai lung, estimând că o presiune pe termen scurt i-ar putea determina pe parlamentarii britanici susţinători ai Brexitului să voteze favorabil acordul, de teamă că ieşirea din UE ar putea să nu se mai întâmple niciodată.