Schimbările aduse OUG 114/2018 evită daune foarte mari pentru economie şi satisfac cele trei cerinţe formulate de Banca Naţională a României şi înaintate Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, însă noile prevederi complică, în ansamblul lor, transmisia monetară, potrivit minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al BNR.
În respectiva întrunire, BNR a decis menţinerea ratei de politică monetară la 2,5%.
În cadrul şedinţei, Consiliul de Administraţie a discutat şi adoptat decizia de politică monetară, pe baza datelor şi analizelor privind evoluţiile macroeconomice, financiare şi monetare curente şi de perspectivă prezentate de direcţiile de specialitate şi a altor informaţii interne şi externe disponibile.
În discuţiile privind poziţia ciclică a economiei, membrii Consiliului au remarcat că, aşa cum s-a anticipat, creşterea economică s-a menţinut aproape constantă în termeni anuali în trimestrul IV 2018, la 4,1%, în condiţiile unei temperări de ritm trimestrial ce face probabilă mărirea uşoară a excedentului de cerere agregată în acest interval, în linie cu previziunile.