Preşedintele Consiliului Concurenţei a declarat că instituţia pe care o conduce va reitera recomandările făcute Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările, astfel încât oamenii să îşi poată muta mai uşor creditele la alte bănci, care oferă contracte noi şi mai avantajoase decât cele încheiate în trecut.
“Noi ne dorim să facilităm refinanţarea, ca să fie o concurenţă. E important ca oamenii să nu fie ţinuţi prizonieri. Dacă ai intrat într-un contract şi îţi dai seama că nu e foarte bun, au apărut contracte mai bune în piaţă între timp, trebuie să facem să fie cât mai uşor să te muţi de pe contractul mai prost pe contractul mai nou şi mai bun. Acesta a fost şi rostul pentru care am eliminat comisionul de rambursare anticipată, să nu te ţină banca prizonier, să nu fii pedepsit atunci când vrei să te muţi la altă bancă. (…) Vom relua subiectul şi ne vom reitera recomandările pe care le-am făcut Guvernului şi Parlamentului pentru a facilita refinanţările”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.