S-a deschis Bursa de peşte de la Tulcea!


Bursa de peşte de la Tulcea care va funcţiona sub numele de Centru principal de vânzare a peştelui a înregistrat primele două tranzacţii, astfel că România nu va plăti sancţiuni pentru nefuncţionalitatea proiectului finanţat din fonduri europene, a declarat directorul general al Autorităţii de Management a Programului Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM).

Consilierul ministrului Agriculturii a declarat că cinci operatori economici au deja echipamente IT conectate la centrul din Tulcea, acestora adăugându-li-se cherhanaua din satul Chilia Veche, construită prin proiectul european al bursei de peşte.

“Centrul va prelua inclusiv peştele inferior de la pescari, peşte care acum se aruncă. Aceste cantităţi vor fi transformate în diferite produse”, a menţionat consilierul.

Potrivit sursei, cele trei nave achiziţionate în urmă cu mai mulţi ani în cadrul proiectului european sunt în procedura de inspecţie tehnică, iar inaugurarea obiectivului va avea loc în zilele următoare.