Guvernul a operat săptămâna trecută, fără a anunța acest lucru, prima modificare la OUG 114/ 2018, dar fără a revizui efectiv respectivul act normativ, ci un altul, o ordonanță de urgență din 2017, care a fost modificată la rândul său anul trecut de ordonanța lăcomiei.
Practic, Executivul a eliminat o prevedere care a dus la blocarea licitațiilor cu fonduri europene după ce, prin OUG 114, mutase controlul înainte de publicare (“ex ante”) al licitațiilor cu finanțare europeană de la Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP), la autoritățile de management ale programelor operaționale (AM-uri).