Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, ulterior încheierii simultane atât a contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată (actul public), cât și a contraînscrisului (actul secret) care afirmă că vânzarea este fictivă, nu poate înlătura efectele simulației și nici nu se poate opune cu autoritate de lucru judecat în cadrul acțiunii în constatarea simulației.
(Decizia nr. 546 din 21 februarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)