Sunt disponibile fonduri pentru sectorul pomicultură!


Mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanţare sunt deschise în această perioadă prin intermediul unor submăsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) pentru investiţii în pomicultură, procesare, cooperare şi infrastructură rurală, a anunţat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

O primă oportunitate o reprezintă investiţiile în sectorul pomicol, prin sM 4.1a. Fondurile disponibile pentru depunere depăşesc 74,4 milioane de euro şi pot fi solicitate până la data de 15 august 2019, dacă nu se epuizează până atunci, ca urmare a cererilor de finanţare primite, precizează reprezentanţii AFIR. Până în prezent, pe această submăsură, s-au depus 28 de proiecte de investiţii în valoare de aproximativ 23,7 milioane de euro.

“În această perioadă sunt deschise mai multe sesiuni de primire a cererilor de finanţare prin intermediul PNDR 2020. Cei care doresc să investească în agricultură şi în dezvoltarea mediului rural mai au la dispoziţie fonduri pentru sectorul pomicol, pentru procesare, pentru cooperare, pentru infrastructura de irigaţii, iar în arealul ITI Delta Dunării fonduri pentru infrastructura de bază şi pentru investiţii asociate patrimoniului cultural. Recomand solicitanţilor să întocmească atent întreaga documentaţie de depunere şi, dacă au nevoie de informaţii suplimentare, să se adreseze experţilor Agenţiei pentru clarificări, astfel încât să depună proiecte bune, cu şanse mari de a se concretiza în investiţii utile mediului rural”, a menţionat directorul general al AFIR.