Guvernul României a adoptat Hotărârea de înființare a Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (O.N.A.C.), ca ordonator terțiar de credite, care prin Președintele, cu rang de demnitar, numit, răspunde direct Ministrului Finanțelor Publice.
În Monitorul Oficial al României nr. 169 /2019, a fost publicată Hotărârea nr.119/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate şi pentru modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 502/2018.
O.N.A.C. este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat. Preşedintele ONAC este numit prin decizie a prim-ministrului României, în baza propunerii înaintate de către ministrul finanţelor publice.
ONAC are drept scop îndeplinirea următoarelor obiective principale:
a) optimizarea condiţiilor şi procesului de achiziţii pe bază de criterii economice şi de calitate şi în condiţiile asigurării securităţii juridice, prin agregarea necesităţilor utilizatorilor;
b) creşterea transparenţei şi achiziţiile publice;
c) îmbunătăţirea şi profesionalizarea sistemului de achiziţii publice;
d) asigurarea disponibilităţii produselor şi serviciilor achiziţionate în sistem centralizat pentru utilizatori.
ONAC are următoarele atribuţii principale:
a) colectarea necesităţilor utilizatorilor în legătură cu produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat;
b) stabilirea programului anual al achiziţiilor publice pentru produsele şi serviciile achiziţionate în sistem centralizat;
c) organizarea procedurilor de atribuire centralizate şi încheierea acordurilor-cadru centralizate;
d) punerea la dispoziţia utilizatorilor a acordurilor-cadru centralizate;
e) monitorizarea acordurilor-cadru centralizate, precum şi exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor utilizatorilor rezultate din acestea în situaţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă;
f) participarea în calitate de parte în cadrul procedurilor administrativ-jurisdicţionale sau în faţa instanţelor de judecată în legătură cu actele sale emise în exercitarea atribuţiilor sale;
g) furnizarea de activităţi de achiziţie auxiliare.
ONAC are obligaţia de a organiza proceduri de atribuire centralizate, de a încheia acorduri – cadru centralizate şi de a utiliza sisteme dinamice de achiziţii în numele şi pentru utilizatori potrivit Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului – cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare.