Numărul vânzărilor de maşini ecologice este în creştere!


Românii au cumpărat, în prima lună a acestui an, 322 de autoturisme ecologice (electrice, hibride şi plug-in), în creştere cu 66,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Statistica de specialitate relevă că, din totalul înregistrat în luna ianuarie 2019, un număr de 275 de unităţi au fost autoturisme hibrid, mai multe cu 143,4% comparativ cu intervalul similar din anul precedent, 35 au fost full electrice (creştere de 12,9%), iar 12 din categoria plug-in (în scădere cu 75,5%).

În perioada analizată, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a ajuns la 3,6%, în timp ce, în orima lună a anului 2018, procentul se situa la 2,7%.

Potrivit sursei citate, în ianuarie 2019, comparativ cu decembrie 2018, au fost comercializate cu 42% mai puţine autoturisme verzi din toate cele trei categorii, respectiv electrice, hibrid şi plug-in.