Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene (UE) a făcut un nou pas pentru adoptarea Directivei Gazelor, Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor statelor membre aprobând acordul provizoriu obţinut cu Parlamentul European, a anunţat Ministerul Energiei.
“Acest acord elimină o lacuna din cadrul legislativ al UE în domeniul energiei şi va garanta o aplicare coerentă a normelor Uniunii Energetice în întreaga UE. Obţinerea celor două acorduri politice consecutive ne apropie de momentul adoptării Directivei Gazelor şi închiderii acestui dosar sub Preşedinţia română”, a declarat ministrul Energiei.
Revizuirea directivei privind Gazele Naturale a fost efectuată în vederea consolidării securităţii energetice a UE. Preşedinţia României la Consiliul UE a avut un rol în aceste negocieri care încearcă să aducă garanţii că regulile Uniunii Energetice se vor aplica şi în cazul conductelor de gaze către şi din ţările terţe