Premierul a declarat că o decizie în privinţa modificării OUG 114 va fi luată după ce va avea discuţii cu toţi miniştrii.
„Eu cred că nu trebuie să ne grăbim şi să venim cu anumite concluzii pe care le luăm fiecare cum considerăm. Eu cred că este important să dăm dovadă de flexibilitate, totul este perfectibil, inclusiv o lege, dar eu am cerut tuturor miniştrilor ca pe OUG 114 să vină cu argumente justificate pentru a schimba anumite lucruri. După ce am toate aceste argumente, după ce văd ce stă la baza modificărilor care sunt cerute, atunci vom lua o decizie, pentru că eu cred că această decizie trebuie să se plieze pe realitate, şi nu pe considerentele unei persoane. Eu cred că săptămâna aceasta voi avea o discuţie cu miniştrii legat de toate acest aspecte”, a declarat premierul.