Declinul rezervărilor pentru vacanţe în Bulgaria al turiştilor ruşi este determinat de dificultăţile în emiterea vizelor, a afirmat ambasadorul Moscovei la Sofia.
Principalul obstacol pentru ruşi nu îl reprezintă plăţile suplimentare ci lipsa vizelor turistice multiple. Şi alte ţări europene emit ruşilor vize pe termen lung, a explicat Anatoly Makarov la un forum organizat de Camera de Comerţ şi Industrie bulgaro – rusă.
Anul trecut, 512.000 turişti ruşi au vizitat Bulgaria, ei ocupând locul şase în topul vizitatori străini, a afirmat adjunctul ministrului bulgar al Turismului, Irena Georgieva.
Tour-operatorii sunt îngrijoraţi de scăderea cu 25% a rezervărilor turiştilor ruşi în următorul sezon turistic din Bulgaria.