Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, alături de celelalte criterii de evaluare a despăgubirilor, jurisprudența este un reper în stabilirea cuantumului daunelor morale, menită scopului de a nu se ajunge la discrepanțe majore între cuantumul sumelor acordate persoanelor îndreptățite.

În speță, argumentul instanței de apel („apelanta-pârâtă nu a depus jurisprudența în spețe similare din care să rezulte că despăgubirile acordate au fost mult mai mici decât cele din cauză, ci doar a enumerat anumite decizii de speță, pe care Curtea nu le poate lua în considerare, neputând stabili dacă situațiile din cauzele respective au elemente de similitudine cu litigiul de față„) este nelegal, întrucât apelanta-pârâtă a indicat în mod concret decizii de speță și a invocat, ca motiv de apel, faptul că legislația nu cuprinde criterii concrete de evaluare, jurisprudența fiind unicul criteriu oferit de lege, iar instanțele de judecată au obligația de a face o corectă aplicare a acestuia, astfel încât curtea de apel trebuia să manifeste preocupare în a analiza jurisprudența din cauze similare, pentru a cuantifica daunele morale în acord cu practica constantă, unitară în materie.

(Decizia nr. 422 din 14 februarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)