A fost aprobat “produsul paneuropean de pensii”!


Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că instituțiile UE au convenit asupra unor noi norme, care le vor permite cetățenilor să economisească mai ușor pentru pensie, potrivit unui comunicat.

Reprezentanții permanenți la UE ai statelor membre au aprobat astăzi acordul obținut la 13 decembrie între președinție și Parlamentul European referitor la propunerea privind „produsul paneuropean de pensii” (PEPP), care reprezintă o nouă categorie de plan de pensii personale.

Proiectul de regulament are ca scop oferirea unei game mai mari de opțiuni pentru persoanele care vor să economisească pentru pensie și, în același timp, stimularea pieței pensiilor personale. Conform aprecierilor Comisiei, numai 27% din europenii între 25 și 59 de ani s-au înscris într-un produs de pensii.

PEPP ar avea următoarele avantaje pentru deponenți:
mai multe opțiuni. Deponenții ar urma să aleagă dintr-o gamă largă de furnizori de PEPP într-un mediu mai competitiv. Ei ar avea opțiunea de a alege între o opțiune de investiții implicită sigură și opțiuni cu profiluri diferite de risc-randament;
protecția consumatorilor. Regulamentul va asigura faptul că deponenții sunt informați cu privire la caracteristicile esențiale ale unui PEPP;
schimbarea furnizorilor. Deponenții ar urma să aibă dreptul să schimbe furnizorii, atât la nivel național, cât și dincolo de frontiere, după un minimum de cinci ani de la încheierea contractului sau de la cea mai recentă schimbare de furnizor. (Dacă furnizorul de PEPP o permite, ar putea să facă acest lucru și mai des.) Taxa pentru un astfel de demers ar urma să aibă un plafon maxim;
transferabilitate. Deponenții vor putea continua să contribuie la PEPP-ul lor și dacă se mută în alt stat membru.

 

,