În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 105 din data de 11 februarie 2019, a fost publicat Ordinul nr. 342/2019 privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Justiției, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 120/C/2011.
La articolul 122, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins: operatorii Registrului Național de Publicitate Mobiliară, denumit în continuare RNPM sau Registru, și birourile teritoriale ale operatorilor, în calitatea pe care acesta o are de Autoritate de supraveghere a registrului, astfel cum acestea sunt stabilite prin Legea nr. 297/2018 privind Registrul Național de Publicitate Mobiliară și pentru abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 89/2000 privind unele măsuri pentru autorizarea operatorilor și efectuarea înscrierilor în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, precum și prin alte acte normative incidente în materie.
Art. 123 va avea următorul cuprins în partea introductivă: Serviciul profesii juridice conexe îndeplinește următoarele atribuții privind operatorii RNPM și birourile teritoriale ale operatorilor.
La articolul 123, litera k) se modifică și va avea următorul cuprins: examinează orice petiție primită referitoare la nerespectarea de către operatori, directori de Registru sau de către birourile teritoriale ale operatorilor a dispozițiilor legale și dispune măsurile corespunzătoare pentru îndreptarea situației.