Numărul nou-născuților în România a coborât sub 200.000 anul trecut!


Anul trecut, numărul nou-născuților aduși pe lume în România a coborât sub 200.000, fiind anul cu cele mai puține nașteri cel puțin din 1960 încoace (de când figurează seriile de timp puse la dispoziție de Statistică). în 2018 au venit pe lume 188.755 copii, după ce în 2017 veniseră pe lume 205.000 de copii.

Potrivit celor mai recente date publicate de INS, vârsta medie a mamei la naştere a fost de 28,6 ani, în uşoară creştere. În mediul rural, vârsta medie a mamei la naştere a fost mai mică, 27,0 ani, comparativ cu cea din mediul urban unde vârsta medie la naştere a fost de 29,8 ani.

Aproape două treimi dintre nou-născuţi (119131 copii) au avut mamele cu vârste între 20 şi 34 ani şi taţii cu vârste între 25 şi 39 ani.

Ponderea născuţilor-vii cu mame în vârstă de 30 de ani şi peste a fost de 41,1% continuând tendinţa crescătoare din anii anteriori. Această pondere este mai ridicată în mediul urban: 49,5%, în comparaţie cu mediul rural, unde a fost de 30,9%.

,