Personalul MApN va beneficia de decontarea serviciilor turistice şi în afara concediului de odihnă!


OUG nr. 114/2018 a adus modificări pentru personalul militar.

Pentru personalul militar şi civil se menţine, şi în acest an, decontarea serviciilor turistice în limita valorică de 1.450 de lei.

Nu mai există, însă, obligativitatea ca personalul să beneficieze de decontarea acestor servicii doar pe timpul concediului de odihnă. Astfel, potrivit legislației fiscale, contravaloarea serviciilor turistice nu se impozitează pe perioada concediului de odihnă. În celelalte cazuri, când personalul nu se află în concediu de odihnă, valoarea decontată se supune impozitării cu 10%.

O altă noutate, o reprezintă faptul că personalul poate beneficia de servicii turistice până la sfârșitul anului, fără a mai exista limitarea prevăzută anul trecut, respectiv efectuarea concediului de odihnă până 30 noiembrie. Decontarea serviciilor turistice se poate face ori de câte ori acestea au fost prestate, nu doar într-o singură tranșă, așa cum era reglementat anul trecut.

Personalul militar şi civil aflat în misiune trebuie mai întâi să se adreseze structurilor de cazare ale MApN pentru a beneficia de cazare gratuită. În cazul în care nu se pot pune la dispoziţie spaţii de cazare, structurile respective trebuie să facă o menţiune pe ordinul de serviciu sau să elibereze un înscris în acest sens.

După obținerea negației, personalul se poate caza în alte locaţii, iar la întoarcerea în unitate primește, fără a fi nevoie să prezinte documente justificative (factură, chitanță, bon etc.), alocaţia respectivă.

Referitor la cuantumul alocației de cazare, trebuie menţionat faptul că acesta se poate majora, în situații temeinic fundamentate, cu aprobarea ordonatorului de credite, până la 345 de lei pe zi. În acest caz însă, este nevoie de prezentarea de documente justificative.